Studiile recente (Peltier şi Tushingham, 1989; Trupin şi Wahr, 1990; Douglas, 1990) indică o creştere generală a nivelului oceanului de ~ 2 mm/an pentru ultimul secol. Comisia Interguvernamentală pentru Schimbări Climatice, în raportul pe anul 1990, afirmă că ne vom confrunta cu o creştere de 18 cm până în anul 2030, iar până în 2070 de 44 cm. Alţi autori (Church et.al., 1991) au calculat până în anul 2050 o creştere a nivelului mării cu 35 cm faţă de situaţia prezentă.
Dificultăţile apărute în corelarea înregistrărilor pentru cât mai multe staţii l-a făcut pe Barnett (1984) să afirme că: “e imposibil să determinăm fiecare schimbare de nivel a mării, sau chiar să stabilim o valoare medie a oscilaţiilor, datorită seturilor de date inadecvate pe care le avem” Concluzia la care au ajuns principalele comisii care urmăresc oscilaţiile de nivel ale Oceanului Planetar (Commission on Mean Sea Level and Tides din cadrul Association for the Physical Science of Ocean; International Reference System – ITRS etc.), ar fi că pentru o analiză globală este nevoie de un şir de date pe minim 50 de ani. Cel mai bun exemplu în acest sens îl constituie staţia Seattle unde s-au început înregistrări de date încă din anul 1899.
În lucrarea “Satellite Gravity and the Geosphere: Contributions to the Study of the Solid Earth and its Fluid Envelopes” (1987) publicată sub egida Committe on Earth Gravity from Space, este indicată o rată de creştere între 1.0 – 2.5 mm/an pentru ultimul secol. Se estimează că din valoarea generală a creşterii nivelului mării, 0.2 – 0.7 mm/an se datorează creşterii temperaturii globale, pentru ultimul secol. La nivelul întregului Ocean Planetar apar diferenţieri nete privind oscilaţiile de nivel, datorate condiţiilor locale (subsidenţă, mişcări de ridicare a scoarţei etc.). Nivelul mării în regiunea Stockholm a scăzut cu 4 mm/an, datorită emergenţei active a uscatului, ca răspuns la retragerea calotei glaciare. În regiunea golfului Chesapeake a avut loc o creştere de 3.5 mm/an (în ultima sută de ani), valoare care este dublă faţă de rata globală, acest lucru datorându-se subsidenţei active din zonă, ce contribuie astfel la amplificarea procesului.
Impactul creşterii nivelului mării va afecta un procent ridicat din populaţia Terrei, jumătate din oraşele mari (peste 8 mil. loc) fiind concentrate în zona de coastă. Se estimează că 46 de milioane de oameni sunt supuşi anual riscului inundaţiilor şi furtunilor puternice, iar o creştere de 1 m a nivelului mării va afecta 118 milioane de oameni pe an (cf. IPCC, 1996). Până în anul 2100 se estimează o pierdere de teren din teritoriile unor ţări ca: Uruguay (0.05%), Egipt (1%), Olanda (6%), Bangladesh (17.5%), Insulele Marshall (80%).
Nicholls şi Leatherman (1994) împart efectele produse de oscilaţiile nivelului mării în cinci categorii:
- inundarea terenurilor joase
- eroziunea plajelor şi a falezelor
- intruziuni de ape sărate în apele de suprafţă şi acvifere
- creşterea nivelului apelor
- intensificarea pagubelor produse de inundaţii şi furtuni
Din 1993, odată cu lansarea satelitului Topex-Poseidon, analiza oscilațiilor de nivel ale Oceanului Planetar se face pe baza datelor satelitare. Această misiune a fost continuată de către o nouă generație de sateliți: Jason-1, Jason-2, Jason-3.
Pe baza acestor măsurători s-a estimat o creștere generală a Oc. Planetar cu ritmuri de 3.3mm/an (1993-2020):
Sursa datelor: https://climate.nasa.gov/vital-signs/sea-level/
Oscilațiile de nivel ale Mării Negre (1993-2020)
