Deltele reprezintă componente ale sistemului fluvial. Modificările survenite în cadrul bazinului de drenaj (la nivelul sedimentelor, compoziţiei chimice etc.) se vor transmite în cadrul întregului sistem. Nu se poate rezolva ecuaţia morfologică a bazinului de recepţie fără a lua în calcul variabilele apărute în amonte.
Distribuţia marilor sisteme deltaice pe glob.
STRUCTURA DELTELOR
Deltele prezintă următoarele faciesuri sedimentare:
Câmpia deltaică alcătuită din reţeaua de scurgere şi sectoarele interdistributare.
Frontul deltaic incluzând gura de vărsare, ţărmul şi sectorul de offshore alăturat.
Prodelta sectorul din faţă al deltei, extins submers până în apă adâncă şi alcătuit din sedimente fine
S-a realizat într-o manieră primară în funcţie de forma acestora în plan. Mult mai profundă este însă o clasificare pe baza proceselor dominante ce operează în cadrul sistemului deltaic.
Delte dominate de râuri sunt reprezentate de extinderea puternică a braţelor deltaice în interior. Apare tendinţa formării leveelor pe care se canalizează scurgerea, de aici şi denumirea de bird foot delta.
Delte dominate de valuri apar acolo unde sedimentele aduse de râuri sunt redistribuite prin acţiunea valurilor. Transportul în lungul ţărmului tinde să creeze forme liniare sau rotunjite.
Delte dominate de maree prezintă canale mareice suprapuse celor de scurgere, aspectul general fiind unul digitat.
MORFODINAMICA DELTELOR
Râurile constituie principala sursă de sedimente a deltelor, dar extinderea acestora depinde de influenţa valurilor şi a mareelor. Una dintre cele mai studiate delte este cea creată de fluviul Mississippi. Chiar dacă este o deltă dominată fluvial, morfologia lobilor abandonaţi este determinată de acţiunea valurilor. O serie de caracteristici sunt însă comune deltelor aflate în regimuri diferite: acolo unde valurile sunt dominante apar creste de ţărm paralele, în timp ce prezenţa mareelor va duce la apariţia de canale tidale, cu formă triunghiulară care devin din ceîn ce mai înguste spre interior.
Deltele dominate fluvial
Se extind mult în mări intracontinentale: delta Volga din Marea Caspică În alte situaţii prezenţa unui canion submers poate limita dezvoltarea deltei: cazul fluviului Zair care prezintă de la adâncimea de 450m un mare canion ce evacuează sedimentele către bazinul Angolei. Acolo unde un râu drenează insule active tectonic, cu pantă mare, se vor forma delte dominate fluvial: Citarum şi Cimaruk înaintează cu rate de peste 1km2/an, fiind situate pe coasta nordică a insulei Java din Indonezia. Fluviul Amazon crează cea mai extinsă coastă mâloasă, el vărsându-se în Atlantic, în condiţiile unui regim macromareic. Cantitatea uriaşă de sedimente este redistribuită ulterior spre NW de către curenţii de şelf.
Delta Mississippi.
Cu un bazin de recepţie de 3*106 km2, fluviul se varsă în Golful Mexic, un mediu costier caracterizat printr-o energie scăzută a valurilor şi maree diurnă cu amplitudine mică. Cantitatea totală de sedimente nu depăşeşte însă valoarilemarilor fluvii asiatice: 3,5*108 t/an.
Fluviul străbate o vale aluvială, studiată de către Russell (1936), Fisk (1944), ce a fost umplută în urmă cu 9000 de ani, moment din care începe construirea câmpiei deltaice. Evoluţia deltei implică construirea succesivă a mai multor lobi, fiecare dintre aceştia având o suprafaţă de peste 30 000 km2 şi o grosime a cuverturii sedimentare de ~35m. Abandonarea succesivă a lobilor, în paralel cu schimbarea reţelei distributare, a fost urmată de mişcări trasgresive, asociate cu procese de subsidenţă. Studiile lobilor (Scruton, 1960; Frasier,1967; Coleman, 1988 etc.)au dovedit existenţa unei ciclicităţi evolutive a acestora, undeva la 1500 ani.
Cel mai vechi lob este Maringoiun-Sale Cypremont (7500-500 BP), urmat de Teche (5500-3800 BP), aceştia extinzându-se la veste de lobul modern. La est de stadiul actual s-a extins lobul St. Bernard, ce a fost activ în perioada 4000-2000 BP. Lobul Lafourche a fost activ acum 3500-2500-1500 BP, nefiind foarte clar când a început sedimentarea aici. (1500 BP=566-608 AD). Plaquimines-Balize a început progradarea acum 1300 ani BP (valoare calibrată la 664-744 AD), la puţin timp după Lafourche, cei doi lobi funcţionând simultan o perioadă de timp. În momentul de faţă delta modernă Balize a atins muchia şelfului, depunerile realizându-se în apă adâncă. Forma ei este de tip picior de pasăre (birdsfoot), chiar dacă în trecut ceilalţi lobi nu au fost dominaţi fluvial. Frontul deltaic se caracterizează în prezent prin procese active de alunecari, procese de deplasări rotaţionale, etc., toate acestea contribuind la deplasarea unei cantităţi uriaşe de sedimente spre apă adâncă.
Fluviul îşi construieşte la viiturile extraordinare o serie de subdelte, prin trecerea apelor peste grindurile exterioare. Acestea au suprafeţe de 300-400 km 2, o grosime a păturii sedimentare de 10-15m şi durate de viaţă de 115-175 ani. Materialul stocat aici va fi ulterior redistribuit (Coleman, 1987). În prezent Mississippi tinde să-şi construiască un curs mai drept şi mai scurt, în lungul văii Atchafalaya (30% din debit curge în prezent pe aici). Cursul Atchafalaya a început să-şi construiască o deltă în golful omonim din anii 1950.
Delte dominate de valuri.
Unghiul de atac al valurilor este extrem de important în trasarea morfologiei. Direcţiile oblice de atac vor duce la formarea spiturilor: Delta Dunării, delta Ebro, Capul Bowling Green este un spit recurbat al deltei Burdekin (Queensland). Valurile duc la formarea unor guri de vărsare cu aspect cuspat, ca în cazul Sao Francisco, Tibru şi Ombrone (Italia).
Delta Nilului.
Forma lobată a sa, precum şi prezenţa unei bariere modelată de valuri reprezintă caracteristicile principale ale acestei delte. După ce străbate Sahara printr-o vale îngustă fluviul se varsă în Mediterana, pe fundalul unui regim micromareic cu energie slabă a valurilor. Cantitatea de sedimente transportate până la construirea barajului de la Assuan (1964) se cifrează la 100*106 t/an. În prezent se estimează că 98% din această cantitate este reţinută în Lacul Nasser aflat în spatele barajului. Stratigrafia şi geocronologia deltei Nilului s-a făcut pe baza a 100 de carote realizate până la adâncimi de 10-50m (Stanley şi Warne,1993).
Mâlurile fluviale din bază sunt acoperite de depozite marine de apă mică, urmate de nisipuri costiere transgresive, peste care se află nisip mai grosier deltaic, silturi, mâluri şi nisip specific crestelor de plajă. În compartimentul estic subsidenţa atinge valori de 4mm/an. În prezent braţele principale Rosetta şi Dominetta sunt controlate antropic şi marchează uşoare avansări, între gurile de vărsare înregistrându-se o eroziune ca urmare a reducerii cantităţii de sedimente după anul 1964.
Delte dominate de maree
O scădere a lăţimii gurilor de vărsare se constată către amonte, proces controlat de maree.
Delta Gange-Brahmaputra-Meghna
Fluviul Gange izvorăşte din Himalaya şi se uneşte cu Brahmaputra, cursul unit fiind cunoscut ulterior sub numele de Meghna. Cursul străbate numai zone joase, cu excepţia ţinutului Barind şi a terasei Madhupur, care sunt terase Pleistocene. Regimul macromareic din Golful Bengal (6m la Calcutta şi 3m ca valoare medie pe coastă) imprimă un caracter aparte unei porţiuni întinse de deltă. Spre vest se extinde câmpia deltaică a Gangelui (abandonată), în prezent sub dominare mareică şi acoperită de mangrove (Sundarbans). Spre est se află câmpia deltaică activă Meghna pe care se scurg apele sistemului Meghna. Ciclonii se manifestă între mai şi octombrie imprimândo ridicare a nivelului cu pânî la 2-3m. Compartimentulestic al deltei este maimult dominat defluviu,cu depunei de bancuri (chars) stabilizate după inundaţii de mangrove. Canalele mareice şimarile bancuri sudice înregistrează o eroziune activă.
Forajele au evidenţiat un nivel deoxidare la adîncimea de 50m în câmpia centrală, indicândo expunere la condiţii subaeriene în timpul ultimuluimaxim glaciar. Trasngresiunea imediată (11000-7500 ani BP) a fost remarcată prin scoici şi nisipuri marine. Delta a înregistrat însă o avansare chiar şi în regimul transgresiv, situaţie contrară multor delte de pe glob, datorită cantităţii impresionante de sedimente, amplificate de un muson puternic (Goodbred şi Kuehl, 2000). Situaţie similară cu a Indusului (Giosan, 2006). Cursul iniţial a fost în zona Calcutta (6000-2600 BP) mutându-se ulterior spre vest la Khulna (4000-3000 BP). O parte din sedimentarea actuală din frontul deltaic este captată de canionul Swatch of No Ground, ce redistribuie materialul pe uriaşul con al Bengalului.
Alte exemple de delte mareice: Mahakam (Est Borneo), Purari şi Fly (Papua Noua Guinee)
